Ads 468x60px

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Bugetul Uniunii Europene din 2005se repetă şi în 2012, situaţia de acum 7 ani?

Ştirile de ultimă oră, disponibile online. iti ofera ştiri interne si externe in timp real, ştiri politice, ştiri economice, mondene, sociale si din sport.
Ultima dată când Uniunea Europeană a convenit asupra bugetului său, a fost în decembrie 2005, în cadrul unui summit găzduit de Marea Britanie, care la vremea respectivă deţinea preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

EurActiv, site specializat pe problemele Uniunii Europene, a realizat o analiză a dezbaterilor pe seama bugetului ţinute în urmă cu şapte ani şi a constatat cu surprindere cât de asemănătoare sunt acestea cu situaţia actuală.
Mai mult, plecând de la experienţa din 2005, jurnaliştii publicaţiei se încumetă să ofere şi o „profeţie": cifra asupra căreia se va conveni în urma negocierilor va trebui completată, ulterior, pentru a primi aprobarea Parlamentului European.
Marea Britanie vrea reducerea bugetului
Preşedinţia britanică a UE şi-a exprimat dorinţa de a reduce bugetul Uniunii pe termen lung (2007-2013) la 1,03% din Produsul Naţional Brut al Uniunii Europene.
„Propunerea de buget a Marii Britanii ar presupune reducerea cheltuielilor privind fondurile structurale de care beneficiază ţările mai sărace din UE. În acelaşi timp, contributorii precum Suedia şi Olanda vor plăti mai puţin la noul buget al UE", scria EurActiv la vremea aceea.
În 2012
Ţările contributoare la buget, în frunte cu Marea Britanie, au cerut reducerea drastică a cheltuielilor, argumentând că bugetul trebuie să fie în concordanţă cu austeritatea. Mai mult, Marea Britanie a ameninţat că se va folosi de dreptul de veto pentru a bloca negocierile, în cazul în care nu se ajunge la un acord asupra unei îngheţări a bugetului Uniunii Europene la nivelul din 2011.
Marea Britanie, Germania, Suedia şi Olanda cer reduceri între 100 şi 200 de miliarde de euro faţă de propunerea de aproximativ 1.000 de miliarde a Comisiei Europene.
Marea Britanie stârneşte nemulţumirea unor state membre
În 2005
Nouă propunere din partea britanicilor pune pe masă 849 de miliarde de euro, cu 2,5 miliarde de euro mai mult decât propunea anterioară, şi cu 22 de miliarde de euro mai puţin faţă de compromisul propus de Luxemburg. Aceşti bani ar urma să fie împărţiţi între cele zece noi state membre, pentru care reducerea înseamnă o pierdere de 12 miliarde de euro din cele 160 de miliarde de euro în fonduri structurale.
Franţa şi Polonia s-au opus vehement acestei variante.
În 2012
Propunerea Marii Britanii de a reduce banii alocaţi unor sectoare tradiţionale precum agricultura, pentru a sprijini cercetarea şi infrastructura energetică, riscă să înfurie Franţa, statul care beneficiază de cele mai mari subvenţii pentru agricultură. „Nu acceptăm propunerea de a reduce cu 25 de miliarde de euro fondurile pentru Politica Agricolă Comună", a avertizat ministrul francez al Afacerilor Europene.
Merkel, în centrul negocierilor
În 2005

Cancelarul german Angela Merkel este „femeia din mijlocul discuţiilor". În principiu îl sprijină pe premierul britanic Tony Blair, dar nici nu vrea să compromită relaţiile cu Franţa. În plus, trebuie să evite să pună Germania în postura de a plăti facturile neachitate ale Uniunii Europene.
Spre deosebire de Franţa şi Polonia, care şi-au manifestat opoziţia faţă de propunerea de buget de 849 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013 a Marii Britanii, Merkel a dat semne că ar sprijini poziţia preşedinţiei britanice. În acelaşi timp, însă, a subliniat că nu doreşte ca noile state membre să fie sacrificate
În 2012
Germania vrea îngheţarea bugetului la 1% din PIB-ul UE, adică 960 de miliarde de euro, şi alocarea banilor pentru cercetare şi inovare. În acelaşi timp, Berlinul s-a declarat în favoarea cheltuirii banilor pentru a ajuta zonele mai sărace ale Uniunii Europene, dar vrea să evite orice creştere a contribuţiei Germaniei.
Preşedintele francez, Francois Hollande, a afirmat, după eşecul negocierilor privind bugetul, că „Franţa şi Germania şi-au jucat perfect rolul pentru a face Europa să avanseze" şi că s-au aflat în centrul negocierilor.
17 decembrie 2005: acord pentru buget la reuniunea Consiliului European
În dimineaţa zilei de 17 decembrie, după mai bine de 30 de ore de negocieri, Marea Britanie a căzut de acord cu o propunere de compromis venită din partea Germaniei, ce presupune reducerea cu 10,5 miliarde de euro a bugetului oferit de UE Marii Britanii. Astfel, bugetul pe perioada 2007-2013 a crescut la 862,3 miliarde de euro sau 1,045% din Produsul Naţional Brut. Faţă de procentul de 1,03% propus iniţial de Marea Britanie, asta înseamnă un plus de 13 miliarde de euro.
23 noiembrie 2012: primele negocieri pentru bugetul UE au eşuat
„Prima jumătate de Consiliu s-a desfăşurat în 2012, a doua jumătate se va desfăşura în 2013, în prima parte a anului, să sperăm în ianuarie - februarie. Nu s-a ajuns la un buget al UE pentru 2014 - 2020, dar în mod categoric s-au făcut progrese", a afirmat Traian Băsescu la finalul negocierilor de la Bruxelles.
Preşedintele României a precizat că propunerea de buget multianual prevede o reducere cu 100 de miliarde de euro. Deocamdată, liderii UE au găsit soluţii pentru tăierea a 70 de miliarde, dar nu şi pentru restul de 30 de miliarde.
„În momentul de faţă pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 agricultorii români vor avea o creştere la plăţile directe de minimum 5 miliarde de euro. Deci, la cele 5,5 deja existente se mai adaugă alte cinci miliarde", a explicat Traian Băsescu.
2006
„Acordul Consiliului European nu marchează sfârşitul procesului, ci începutul ultimei faze a negocierilor cu Parlamentul European şi Comisia Europeană", spunea, pe 19 decembrie 2005, preşedintele PE, Josep Borrell.
Pe 5 aprilie 2006, după îndelungi dezbateri, noua preşedinţie austriacă a UE a anunţat că a ajuns la un compromis asupra bugetului pe perioada 2007-2013, cu Parlamentul European. Înţelegerea a fost făcută asupra sumei de 864,4 miliarde de dolari, adică mai mult cu două miliarde de euro decât bugetul asupra căruia se convenise în decembrie.
În 2005

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu