Ştirile de ultimă oră, disponibile online. iti ofera ştiri interne
si externe in timp real, ştiri politice, ştiri economice, mondene,
sociale si din sport.
Campania electorală e în plină desfăşurare, iar cei care se visează
politicieni ori, după caz, vor să îşi prelungească actualul mandat se
întrec, în această perioadă, în promisiuni. “Lupta” candidaţilor are
loc, fireşte, şi după posibilităţile financiare. Libertatea îţi spune ce
lichidităţi au aspiranţii la un loc în Senat sau în Camera Deputaţilor.
e primul loc în clasamentul celor mai bogaţi candidaţi la alegerile
parlamentare de anul acesta, în funcţie de banii deţinuţi în conturi, se
află, potrivit unei analize econtext.ro, Sebastian Ghiţă. Afaceristul
ploieştean, care candidează pe listele USL pentru un loc în Camera
Deputaţilor, are în conturi suma de 48 de milioane de euro.
Pe locuri fruntaşe se mai află Attila Verestoy, candidat UDMR pentru
Senat, cu 12,5 milioane de euro, şi Dan Voiculescu, candidat USL pentru
Senat, cu 1,5 milioane de euro cash. Cu adevărat interesant e că unul
dintre abonaţii la primele “trepte” din clasamentul celor mai bogaţi
români, Gigi Becali, nu are nici un leu în conturi, potrivit declaraţiei
de avere postată pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate. În
schimb, la rubrica “plasamente, investiţii directe şi împrumuturi
acordate”, latifundiarul a completat până a ajuns la... aproape 50 de
milioane de euro! Cel mai generos a fost cu doi dintre apropiaţii săi,
Horia Culcescu şi Vasile Geambazi, cărora le-a oferit câte 18 milioane
de euro.
Ei au cei mai mulţi bani
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu