Ads 468x60px

luni, 3 decembrie 2012

O mare păcăleală ,TVA la încasare

Iniţiativa arată mai degrabă ca o afacere pusă la cale de Guvern pentru a-şi rotunji conturile, secate de măsuri populiste şi de colectarea defi citară a taxelor  Dintr-o măsură utilă mediului de afaceri, plata TVA la încasarea facturii s-a transformat într-o povară, după ce a trecut prin filtrul lui Liviu Voinea, secretar de stat la Ministerul de Finanţe. În primul rând, TVA se plăteşte către stat la încasarea facturii, dar nu mai târziu de 90 de zile de la emiterea ei. Pe de altă parte, deducerea taxei aferente cumpărăturilor nu se poate face decât la plata facturii.

Astfel, pentru facturi plătite în mai mult de 90 de zile statul ia nişte bani în avans, pe care îi dă înapoi peste ceva timp, sau niciodată, dacă acea factură nu mai e plătită. Până acum, TVA era plătită de vânzător, dar şi dedusă de cumpărător, în acelaşi moment.
Credite fără dobândă pentru Guvern
O altă păcăleală, mai puţin observată, este că firmele obligate să aplice acest sistem nu îşi vor putea deduce TVA-ul plătit pentru achiziţii decât la plata efectivă a facturii, chiar dacă cei de la care cumpără sunt firme mari, obligate în continuare să vireze TVA către stat atunci când emit factura. Din nou, statul e creditat fără dobândă cu nişte bani la care în prezent nu are acces.
Firmele mici, mai mult descurajate decât ajutate
Mai mult, dacă o factură e plătită parţial în numerar, vânzătorul e obligat să vireze imediat TVA-ul pentru întreaga factură către stat, în timp ce cumpărătorul are de aşteptat până la plata integrală pentru a deduce taxa plătită. Din nou, avantaj statul. Voinea ar fi vrut ca statul să ia şi penalităţi într-o asemenea situaţie, pentru timpul dintre emiterea facturii şi plata ei în numerar, dar a fost oprit de Parlament.
Un rezultat e că furnizorii mici vor deveni indezirabili pentru firmele care nu sunt obligate să aplice ei aducând un cost suplimentar. Alt rezultat e împingerea spre faliment a firmelor din domenii cu un rulaj lent al banilor. Un al treilea rezultat, costuri mai mari cu contabilitatea pentru toate firmele, dar mai ales, culmea, pentru cele care nu virează TVA la încasare.
Nu în ultimul rând, din costuri şi riscuri mai mari pentru firme rezultă şi preţuri mai mari pentru consumatorii finali, aşadar inflaţie, chiar dacă nu va fi sesizată cu ochiul liber. Modul încâlcit de redactare a normelor metodologice duce şi la alte situaţii ciudate.
De exemplu, în 2013 ar putea aplica plata TVA la încasarea facturii şi firme cu cifră de afaceri mai mare de 500.000 de euro, ele fiind incluse automat în Registrul înfiinţat cu această ocazie dacă nu declară explicit că depăşesc plafonul.
Forumurile online pe probleme de contabilitate sunt deja pline de comentarii negative, dar mai ales de întrebări fără răspuns. În urmă cu două săptămâni a venit şi o cerere de abrogare a acestei măsuri, din partea Asociaţiei pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe (ARSIT), compusă din mai mulţi oameni de afaceri importanţi.
Facilitatea e doar în vorbe
Nemulţumirile Asociaţiei erau legate de limitarea termenului de plată a facturilor la 90 de zile, obligativitatea implementării TVA la încasare şi costurile administrative suplimentare pe care le aduce aceasta.
Toate aceste probleme au apărut artificial, din cauza implementării limitate a programului, doar pentru firmele cu cifră de afaceri sub 500.000 de euro, şi a introducerii limitei de 90 de zile pentru colectarea TVA. În realitate, statul nu a acordat vreo facilitate, ci doar a luat locul firmelor care erau până acum creditate fără dobândă prin plata facturii cu întârziere.
O asociaţie a contribuabililor (ARSIT) a cerut deja abrogarea legislaţiei privind TVA la încasarea facturii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu