Ads 468x60px

miercuri, 21 noiembrie 2012

Stiri Extreme MODĂ IMPORTATĂ. Tot mai mulți români SE STERILIZEAZĂ după 30 de ani. În ciuda prejudecăților, AVANTAJELE sunt mari

Stiri Extreme Dacă nu mai doriţi copii, sterilizarea este chiar mai sănătoasă decât pastilele anticoncepţionalele și mult mai „comodă” decât folosirea prezervativului. Nici vasectomia, nici legarea trompelor uterine nu afectează viaţa sexuală, din contră o fac mai relaxantă.


În ultimii ani, românii au prins gustul metodelor de contracepţie permanente, chiar dacă numărul acestora este încă mult mai scăzut decât în ţările occidentale. După a doua sau a treia sarcină, în jurul vârstei de 30-35 de ani, din ce în ce mai multe femei care nu-şi mai doresc copii preferă legarea trompelor uterine, pentru a evita efectele adverse ale anticoncepţionalelor.
La bărbaţi, procedura este şi mai simplă şi are avantajul că lasă loc de întoarcere, în cazul în care se răzgândesc şi vor iar copii.
Vasectomia, dorită de bărbaţii de 30 de ani
Vasectomia se face sub anestezie şi constă în întreruperea canalelor deferente care au rolul de a transporta spermatozoizii de la nivelul testiculelor, unde sunt produşi, către canalul de ejaculare. Deşi foarte mulţi bărbaţi se tem că intervenţia le-ar putea afecta potenţa, medicii dau asigurări că viaţa lor sexuală nu va avea deloc de suferit în urma vasectomiei.
„Testiculele îşi vor continua secreţia de testosteron, iar trăsăturile sexuale masculine nu vor fi afectate. Vasectomia nu va afecta nici măcar cantitatea sau aspectul lichidului seminal, din acesta lipsind doar spermatozoizii, care reprezintă o mică componentă a lichidului seminal”, explică medicul urolog Virgil Iconaru, de la Spitalul „Prof. Dr. T. Burghele”, din Bucureşti.
Operaţia nu este dureroasă, iar riscurile sunt foarte rare (durere locală, inflamaţie). După vasectomie, se recomandă repaus pentru câteva zile şi evitarea ridicării greutăţilor.
„Rata de succes este de 100%, dacă este făcută corect. Au fost şi cazuri foarte rare, poate de 1 la 100.000, de alipire a canalelor. Sterilitatea este confirmată de două teste, efectuate la patru, respectiv opt săptămâni de la vasectomie, analize care confirmă absenţa spermatozoizilor din lichidul seminal”, adaugă urologul Iconaru, care spune că numărul celor care apelează la o astfel de intervenţie a crescut.
Surprinzător, doritorii sunt bărbaţi tineri, de 30-35 de ani, bine informaţi, care au deja copii sau care nu-şi doresc deloc.
„A scăpat de femeile ce-i puneau copii în cârcă”
Medicii se confruntă şi cu situaţii haioase. „Acum câţiva ani, i-am făcut vasectomie unui om de afaceri străin, de vreo 50 de ani, cu dare de mână, care nu voia ca partenerele lui să-i pună în cârcă copii care nu sunt ai lui. L-am întrebat dacă după sterilizare i s-a mai întâmplat ca vreo femeie să-i zică că a rămas gravidă cu el şi, surprinzător, mi-a răspuns că da”, povesteşte şi medicul urolog Dan Mischianu, de la Spitalul Militar Central.
În spitalele private, costurile vasectomiei sunt cuprinse între 2.000 şi 4.000 de lei, însă la stat, preţurile sunt mai mici (până în 1.000 de lei). În cazul în care după vasectomie, bărbaţii se răzgândesc, există posibilitatea reconstrucţiei canalelelor deferente, o procedură denumită vasostomie, care reuşeşte în 95% dintre cazuri.
    Medicii dezvăluie un lucru puţin ştiut: un medicament care tratează impotența funcţionează şi în cazul femeilor frigide
„Femeile solicită sterilizarea mai mult decât bărbaţii. Legarea trompelor uterine se poate face chiar la cezariană, dacă pacienta nu mai vrea copii.”
CIPRIAN POP, medic ginecolog
Femeile se sterilizează mai mult decât bărbaţii
Femeile sunt mult mai receptive decât bărbaţii în acest sens, deşi riscurile presupuse de ligatura de trompe uterine sunt mai mari decât în cazul vasectomiei. Dacă bărbaţii nu necesită spitalizare după sterilizare, femeile trebuie să rămână internate timp de trei zile, iar rata complicaţiilor e mai mare. În plus, nu există cale de întoarcere, o sarcină fiind aproape imposibilă după această procedură.
Este însă o bună opţiune pentru femeile care nu-şi mai doresc copii şi care au interzis la anticoncepţionale (tensiune arterială mare, tromboză şi probleme circulatorii etc.). „De regulă, la a doua sau a treia sarcină, cer încă de la cezariană legarea trompelor uterine, caz în care intervenţia nu implică alte costuri”, spune medicul ginecolog Ciprian Pop, de la Spitalul Elias din Capitală. O astfel de intervenţie ajunge să coste la clinicile private în jur de 4.000 de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu